Descriere
ACC 600 mg cu aromă de mure, 10 plicuri
Indicații:
ACC cu aromă de mure conține substanța activă acetilcisteină și fluidifică mucusul vâscos de la nivelul căilor respiratorii.
ACC cu aromă de mure este folosit pentru a fluidifica mucusul și pentru a facilita tusea în cazul afecțiunilor respiratorii cu mucus vâscos.
Medicamentul trebuie utilizat numai la adulți.
Contraindicații:
Nu luați ACC cu aromă de mure
• dacă sunteți alergic la acetilcisteină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Copiii cu vârsta sub 2 ani nu trebuie să utilizeze acest medicament
Sarcină, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
• Sarcina
Deoarece nu există experiență suficientă referitoare la utilizarea acetilcisteinei la femeile gravide, ACC cu aromă de mure trebuie utilizat în timpul sarcinii numai dacă medicul dumneavoastră consideră că este absolut necesar.
• Alăptarea
Nu sunt disponibile date referitoare la excreția acetilcisteinei în laptele matern. De aceea, trebuie să utilizați ACC cu aromă de mure în timpul alăptării numai dacă medicul dumneavoastră consideră că este absolut necesar.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
ACC cu aromă de mure nu are influenţă cunoscută sau are numai o influență neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza recomandată, în cazul în care nu v-a fost altfel prescrisă de către medic, este 1 plic o dată pe zi.
Pulberea orală de ACC cu aromă de mure conținută într-un plic trebuie pusă direct pe limbă. Pulberea stimulează salivarea și, prin urmare, poate fi înghițită ușor.
A se nota că pulberea orală nu trebuie mestecată înainte de înghițire. Aceasta poate fi luată fără apă.
Dizolvarea formulărilor de acetilcisteină nu este recomandată împreună cu alte medicamente.
Prezentare:
10 plicuri
Recenzii
Nu există recenzii până acum.