Descriere
Aspirin, 500 mg, 20 drajeuri
Indicații:
Aspirin este utilizat pentru tratamentul simptomatic al febrei şi/sau durerii de intensitate uşoară până la moderată, cum sunt durerea de cap, sindromul gripal, durerea dentară, durerea musculară.
Aspirin este indicat în mod specific laadulţi şi adolescenţi cu vârsta de 12 ani şi peste (având o greutate corporală de 40 kg sau mai mare).În cazul pacienţilor cuo greutate corporală sub 40 kg, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru a vă recomanda alte forme farmaceutice care conţin acid acetilsalicilic.
Trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră în cazul în care nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău după 3 zile (în cazul febrei) sau 3-4 zile (în cazul durerii).
Contraindicații:
Nu utilizaţi Aspirin:
– dacă sunteţi alergic la acidul acetilsalicilic sau la alţi salicilaţi sau la oricare dintre componentele acestui medicament.
Precauții:
Înainte să utilizaţi Aspirin, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcină, alăptarea și fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidăsau alăptaţi, credeţică aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte să luaţi acest medicament sau orice alt medicament.
Sarcină:
În primele cinci luni de sarcină trebuie să cereţi sfatul medicului dumneavoastră înainte de a lua acest medicament sau alte medicamente care conţin acid acetilsalicilic.Începând din luna a şasea de sarcină (mai mult de 24 de săptămâni de amenoree), nu trebuie să luaţi acest medicament, deoarece vă poate cauza probleme grave dumneavoastră sau copilului dumneavoastră.
Dacă aţi luat acest medicament în timpul sarcinii, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
Alăptarea:
Acest medicament poate trece în laptele matern. Ca precauţie, Aspirin nu este recomandat în perioada de alăptare.
Fertilitate
Medicamentul face parte dintr-o clasă de medicamente care pot afecta fertilitatea la femei. Acest efect este reversibil la încetarea tratamentului.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Acidul acetilsalicilic nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Mod de administrare:
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Doze:
Doar pentru administrare orală. Luaţi drajeul/drajeurile cu o cantitate mare de lichid.
Pentru adulţi şi adolescenţi (cu vârsta de 16 ani şi peste)
– Doza unică recomandată este de 1 drajeu şi poate fi repetată la un interval de cel puţin 4 ore.
Pentru dureri mai intense sau febră mai mare, doza unică recomandată este de 2 drajeuri şi poate fi repetată la un interval de cel puţin 4 ore.
– Doza zilnică totală nu trebuie să depăşească 6 drajeuri.
Pentru pacienţi vârstnici (cu vârsta de 65 de ani şi peste):
– Doza unică recomandată este de 1 drajeu şi poate fi repetată la un interval de cel puţin 4 ore.
– Doza zilnică totală nu trebuie să depăşească 4 drajeuri.
Pentru adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani (cu greutatea corporală 40 – 50 kg):
– Doza depinde de greutatea corporală a adolescentului; vârsta precizată este doar cu scop informativ.
– Doza unică recomandată este de 1 drajeu şi poate fi repetată la un interval de cel puţin 4 ore.
– Doza zilnică totală nu trebuie să depăşească 6 drajeuri.
Pentru grupe speciale de pacienţi:
– Pacienţi cu anomalii ale funcţiei ficatului sau rinichilor sau cu probleme de circulaţie sanguină (de exemplu insuficienţă cardiacă sau evenimente care implică sângerări majore): adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru sfaturi.
– Copii cu vârsta sub 12 ani (cu greutatea corporală mai mică de 40 kg):a nu se utiliza fără prescripţie medicală.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție:
– Substanţa activă este acidul acetilsalicilic. Fiecare drajeu conţine acid acetilsalicilic 500 mg.
– Celelalte componente sunt: Dioxid de siliciu coloidal anhidru, carbonat de sodiu anhidru Film: ceară carnauba, hipromeloză, stearat de zinc
Prezentare:
20 drajeuri
Recenzii
Nu există recenzii până acum.